În timp ce Reeperbahn de astăzi este asociată cu petrecerile și atmosfera de sărbătoare, Reeperbahn istorică era un loc în care generații de ucenici, calfe și meșteri duceau o viață profesională strict reglementată.
Mai întâi, trebuia să fii membru al unei bresle pentru a-ți putea exercita meseria. În Hamburg, aceasta se numea „Breasla frânghierilor”. Ea stabilea durata uceniciei, ce trebuia realizat ca probă de măiestrie și care trebuiau să fie salariile și prețurile. În plus, asigura protecție socială membrilor săi, care trebuiau să contribuie la un fond din care puteau fi sprijiniți frânghierii aflați în nevoie și familiile acestora.
Viața de zi cu zi a frânghierilor era guvernată de îndatoriri și reguli. Ziua de lucru începea dis-de-dimineață, când se deschidea Millerntor, și se încheia abia cu puțin înainte de lăsarea întunericului, când și Millerntor era închis din nou.
Devenea calfă abia după o perioadă de ucenicie de trei-patru ani, timp în care meșterul îi asigura masa și cazarea, o haină de iarnă și o pereche de pantofi. Dacă o calfă voia să se căsătorească, trebuia să ceară permisiunea patronului breslei frânghierilor; dacă voia să petreacă o seară veselă la bere cu o altă calfă, acest lucru îi era interzis, fiindcă o bârfă despre meșter se putea transforma foarte ușor într-o încăierare.
Însă, când flăcăii frânghieri primeau în mână certificatul de calfă, sărbătoreau cu mare veselie „Schewe-Like”, care, tradus din germana de jos, înseamnă „strâmb și drept”. Calfele se deghizau în arlechini, își îndesau perne și pături sub haine ca să-și facă cocoașe și umflături, apoi se băteau de-a lungul străzilor frânghierilor cu palete de lemn — uneori, servitoarele deveneau și ele ținte.
În 1825, sărbătoarea de o săptămână a fost considerată demodată și interzisă din cauza „brutalității”.
Duminică
Astăzi